Azi cea mai importanta problema am rezolvat-o.Ploua cu galeata si vroiam neaparat sa fac(nu sa pozez) niste fotografii cu Gargarita mea.Acele'' niste'' au fost 150 de bucati si doua formate A4,adica cat o coala de scris.Ne poavazam bucataria cu posterele ei.Ne-am tacanit de tot.Fericita am venit si sorteaza,aranjeaza cateva ore.Am un cocofix.De cand au murit ai mei,consider baza de fotografii o avere ce are o valoare imensa peste ani.Sunt imagini care nu se sterg in timp, ne amintesc intr-un mod placut,hazliu, cu regret sau pur si simplu real de noi si cei cu care suntem intr-o fotografie.Eu nu suportam cand ma duceam in cate-o vizita si gazda venea cu un teanc sau o punga din plastic cu fotografii si vizita se rezuma la vazut si dat explicatii pe seama lor.Rar ma mai prindea a doua oara sa mai imi arate ceva.Imi plac ale mele ,ma pierd in timp si spatiu,ma fura amintirile si petrec ore in sir.Eu am alta metoda cu prezentarea fotografiilor.Daca vizitatorul solicita ii arat esentialul si rezonabil ca numar,daca vreau sa ma laud sau sa prezint ceva am destula ordine ca sa arat putin si bun.De multe ori am interlocutori care solicita ei mai mult,dar am tupeu sa-i opresc.Asa ca nu conteaza ce altceva am rezolvat azi,fotografiile raman peste ani.Este parerea mea si nu cred sa mi-o schimbe ceva sau cineva.As vrea sa raman in memoria nepoatei mele si prin albumele pe care le fac din cand in cand.
