duminică, 28 aprilie 2013
Imagini
Azi am citit ca fotografiatul da dependenta.Mi-a placut ce am citit pe un blog,imi pare rau ca nu am notat,dar descria intr-un mod foarte asemanator pasiunea pentru poze cu a mea.Orice iese in fata aparatului si poate fi ineresant ochiului nostru, pozezi si vezi ce a rezultat.Mai vad si poze destul de slabute,care sunt postate cu mandrie.Joaca mea uneori imi da satisfactii.Am setat pe culori vii si puteti vedea ce-a iesit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-COMENTARII?- Stimata doamna.Fac poze de copil si am lucrat cu mari maestri in perioada cand ne preparam solutiile,developam si realizam fotografii,acuma peste 50 de ani.Detin cu licenta programe gen photoshop inca din anii '90,dar o singura concluzie se impune.NU exista fotografie mai buna decat instantaneul,cea care surprinde clipa realitatii momentului,ricat de "nearatoasa" ar fi ea.Te-ai aventurat in aprecieri asemenea tuturor parelnicilor fara temei sustinut cel putin de o experienta indelungata...precum cel care crede ca l-a apucat de picior pe Dumnezeu.
RăspundețiȘtergere-Asemeni dumitale sunt si indivizi care pretind ceeace nu este adevarat sau negand realitatea.Azi si cel mai simplu telefon are o camera bunicica pentru a poza.Naturalul ramane insa natural,exact ca atunci cand iei 'vopselele'de pe o femee si ramane substratul.Nobletea si frumusetea se afla insa in suflet.Intró poza,sufletul este realitatea clipei imortalizate.Observ evolutia in bine a dvs.,dar frizati infatuarea,care face dintrún incepator/ageamiu sa se creada critic de arta.Sa avem rezon si condescendenta.Cu bine,nartip
Nu inteleg de ce mi se aduc atatea reprosuri?Pe cine am suparat?Cu ce?Eu ma refer strict la pozele mele si ale prietenilor pe care nu-i supar cand imi spun parerea.Toate bune sa fie !
ȘtergereFloricico, mai tarziu, dar vreau sa-ti urez totusi la multi ani!
RăspundețiȘtergereSa înfloresti si sa îmbobocecesti de acum si pana la 1000 de ani!
Cu drag!
La fel si tie,am vazut la Carmen,ca esti o Margareta.Te imbratisez cu drag !
Ștergerela multi ani cu putina intarziere :)
RăspundețiȘtergeredar nu am fost acasa...
Mai bine mai tarziu,decat niciodata,nu? Multumesc frumos!
ȘtergereNu inteleg de ce nartip a fost atat de deranjat :) N-a inteles...cred.
RăspundețiȘtergereImi plac imaginile pline de culoare. Si acele apusuri splendide, roz aprins... :)
Maine vin sa vizitez postarea pentru MFC :)
Sunt in recuperari. Am fost foarte ocupata zilele astea...prin gradini.
O noapte buna iti doresc, draga mea!!
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere-nartip a scris acolo la fffllloooaaarrreeeaaa despre ce este vorba.NU despre el poate fi vorba ca nu a inteles.Eu nartip am scris romaneste cu toata notorietatea mea.Nu ai inteles tu si cei ca tine.Inchipuiti cu facultati pe scara blocurilor.Citeste de mai multe ori ce am scris eu acolo,pentru ca eu nu sunt doar un copy/paste si norietatea mea imi permite sa te trimit sa citesti si tu pana-poate- vei intelege ceva.Ca sunteti -cei ca tine,inchipuitii- tafnosi si pusi pe hartag este notoriu...in rest doar mestecati vorbe...???...si promit ca am sa cedez primul...pentru ca eu inteleg despre cine/ce este vorba...
RăspundețiȘtergere*- Pentru Elli Weiss _*
RăspundețiȘtergere-Demonstrezi ca nici 8 clase nu stapanesti,dar citeste catre ceva aici: Fragmente
Cartea noastră îşi propune, printre altele, să le recreeze privitorilor blazaţi senzaţia respectivă de noutate surprinzătoare, învăţându-i cum să se uite cu adevărat, iar nu doar în treacăt, la o fotografie. Una dintre cele mai importante lecţii în acest sens (al cărei caracter de la sine înţeles n-ar trebui să ne inducă în eroare) se referă la capacitatea fotografiei de a reflecta detaliul.
În termenii unei fotografii de calitate, nu ajunge, evident, să te asiguri că ai prins pe undeva în vizor subiectul şi că imaginea acestuia e îndeajuns de clară. Subiectul se poate pierde în condiţiile unui fundal de aceeaşi claritate, însă aglomerat; el se poate dovedi prea mic în raport cu dimensiunile cadrului pentru ca informaţia căutată să mai capete relevanţă. Dimpotrivă, se poate dovedi prea mare, devenind, astfel, prin decontextualizare, ininteligibil. O imagine se confruntă cu nenumărate dificultăţi de acest fel, sfârşind, câtă vreme nu le depăşeşte, prin a-şi dezamăgi creatorul şi a-şi plictisi publicul.
Desigur, există şi posibilitatea ca forţa subiectului să compenseze deficienţele imaginii până-ntr-acolo încât fotografia să rămână, totuşi, una valabilă, cum ar fi, bunăoară, documentarea vizuală a unei tentative de asasinat în paginile unui ziar. În acest caz, orice imagine, oricât de stângaci construită ori neizbutită din punct de vedere tehnic, e mai bună decât nimic. E vorba, fireşte, de o situaţie specială. Fie şi în privinţa unei asemenea excepţii, însă, e de presupus că o structurare mai atentă nu poate decât să contribuie la valoarea imaginii.
În aproape toate celelalte cazuri, subiectul şi elementele din jurul acestuia se cer organizate în limitele perimetrului imagistic astfel încât:
1. subiectul sau punctul central al imaginii să se dezvăluie cu maximă claritate şi
2. fotografia să se transforme dintr-o consemnare prozaică într-o imagine cu reverberaţie estetică.
Iar idei precum proiectul estetic, armonia compoziţiei sau aranjamentul geometric nu au doar rolul de a scoate în evidenţă aptitudinile artistice ale fotografului, cât de a pune în lumină subiectul şi de a capta atenţia privitorului până când sensul imaginii tipărite va fi avut şansa de a pătrunde în mintea acestuia.
Diferenţa între un instantaneu şi o fotografie bună, s-a spus cu destulă îndreptăţire, este că, în primul caz, fotograful surprinde subiectul fără a avea numaidecât conştiinţa vizorului, pe când, în cel de-al doilea, el se concentrează asupra marginilor cadrului şi a relaţiei acestora cu subiectul.
Ne putem face o idee cu privire la complexitatea acestui principiu recurgând la un simplu exerciţiu. Uită-te la vitrina unui magazin de peste drum şi imaginează-ţi că marginile acesteia reprezintă cadrul vizorului. Aşteaptă ca un trecător să ajungă în dreptul vitrinei şi declanşează un clic! mental atunci când silueta se poziţionează mulţumitor în raport cu acest cadru. Relativ simplu. Urmăreşte, acum, grupurile de trecători care apar în faţa vitrinei din sens opus. Conştientizarea poziţiei lor exacte şi a relaţiei acestora cu cadrul e infinit mai stimulativă.
RăspundețiȘtergereNe putem închipui, aşadar, ce grad de complexitate ar presupune, să zicem, o plajă ticsită de oameni. Acum, subiectele nu traversează doar perimetrul unei vitrine, ci se mişcă în toate direcţiile posibile înspre şi dinspre punctul de vedere. În plus, cadrul nu mai e static, ci, deschizându-se la 360 de grade, el capătă o mobilitate nelimitată. Iar pentru a face ca lucrurile să devină şi mai complexe, cadrul este, de asemenea, infinit variabil în măsura în care spectatorul se apropie sau se depărtează de subiecte. În contextul tuturor acestor factori, proiectul estetic al unei imagini, mai cu seamă atunci când ai de a face cu oameni indiferenţi, prinşi în mişcarea continuă a fluxului cotidian, e văzut ca una dintre cele mai dificile provocări ale fotografiei.
Principiul rămâne, însă, acelaşi chiar şi în cazul prim-planului simplu şi static al unei plante, bunăoară. Fotograful trebuie să decidă în privinţa perspectivei, a distanţei, a unghiului şi a proporţiei pentru a izola subiectul şi a produce un aranjament formal satisfăcător în limitele perimetrului imagistic. Vom reveni asupra acestui principiu; în acest stadiu al discuţiei, ajunge, deocamdată, să spunem că proiectul estetic şi fotografia de calitate sunt inseparabile.
Să luăm, de pildă, cazul unei mame care-şi urmăreşte copilul jucându-se pe o plajă. O expresie, un gest sau o atitudine neaşteptate ale acestuia îi provoacă nevoia subită de a imortaliza momentul. Îşi scoate aparatul din sacoşa de picnic, îl prinde pe copil în vizor şi... clic!, avem o imagine. Această mamă a respectat majoritatea principiilor inerente fotografiei de calitate. A dat curs dorinţei sincere de a documenta un subiect cu care se află într-o relaţie de familiaritate intimă şi profund afectivă. E foarte probabil, totodată, ca, datorită uimitoarelor performanţe ale aparatului de fotografiat modern, imaginea să fie una destul de izbutită şi sub aspectul clarităţii ori al realizării tehnice. Totuşi... odată tipărită, fotografia respectivă nu e altceva decât instantaneul tipic al unui amator în măsură să-i intereseze doar pe membrii familiei. Pasul în plus necesar transformării acestei fotografii de album într-una de interes mai larg n-a mai fost făcut: anume conştientizarea vizorului şi a tuturor celorlalte elemente ale imaginii din jurul obiectului central.
E adevărat că albumele amatorilor pot deseori conţine imagini de-a dreptul remarcabile, însă acestea sunt îndeobşte rezultatul unor accidente ori al întâmplării, fiind selectate ulterior, în afara contextului, de un fotograf conştient cu privire la ceea ce înseamnă aranjamentul vizual. Un bun fotograf e întotdeauna conştient de construcţia imaginii, fie că foloseşte un aparat ori se uită el însuşi la fotografii.
Principiul de bază, aici, ţine de faptul că fotografia a introdus o tehnică radical nouă de realizare a imaginii în istoria creaţiei de factură vizuală. Fotografia se întemeiază pe selecţie, nu pe sinteză. Un demers fundamental al fotografiei, prin urmare, constă în procesul decizional cu privire la ceea ce rămâne sau dispare, un proces care te obligă să distingi liniile de demarcaţie între INTERIOR şi EXTERIOR (când vine vorba despre cadrul vizorului).
e frumoasa Targovistea noastra!
RăspundețiȘtergere